"Aseară, la un ceas destul de târziu, ne-am adunat câţiva intelectuali la profesorul şi prietenul nostru ionel Simionescu, având între noi şi pe Brătescu-Voineşti, care, deşi oaspe de departe, e socotit tot ieşean, în înţelesul cel bun şi nobil al cuvântului. Ne-am adunat ca să ascultăm un haut-parleur (n.r., difuzor), un instrument ultramodern de radiofonie, instalat într-o frumoasă odaie naţională, conservatoare, veche şi patriarhală - amintind vremurile bunicelor noastre, a crinolinelor, a droştelor, cu rezoare de Viena şi cu patru cai înaintaşi, a surugiilor şi slujitorilor în costume albaneze, a lenei şi facialelor orientale, a muzicei lui Barbu şi a celor dintâiu valsuri revoluţionare. Contrastul între decor şi instrumentul acela simplu şi straniu a pus în mine cea dintâiu împunsătură de ac ager: un fel de nedumerire. Domnul locotenent Zapan, specialist în asemenea drăcării, a întors puţină vreme spre noi masca lui de zâmbet şi tăcere, atât cât i-a trebuit să ne răspundă la salutări; apoi a pipăit lădiţa misterioasă căutându-i anume inele, butoni şi încheieturi. Dintr'odată în cornetul mort, vopsit şi lăcuit, percepurăm o voce vie. O voce care suspina melodios şi dulce romanţa regelui din Thule. O cânta, în aceleaşi clipe, o soprană, în actul al doilea în Faust, la opera din Viena. Şi noi o auzeam la laşi, în Sărărie - într-un decor din vremea când nu erau încă inventate nici drumurile de fier.

Această a doua impresie, lovitura acelui glas care venea de la o mie de kilometri, prietenos, cald şi apropiat, a fost mai prelungă, mai stăruitoare şi mai adâncă decât întâia.

Deci e suprimat spaţiul. Dar aceasta e numai o formulă de fizică, patru cuvinte indiferent puse unul după altul. Eu auzeam versurile lui Goethe, muzica lui Gounod ş'o voce caldă şi vibrantă de femeie. Că nu este spaţiu decât pentru neştiinţa şi mărginirea noastră, pare evident. Că şi timpul va fi fiind o convenţie, iarăşi se poate. Că poate noi înşine de la începutul părinţilor celor de demult şi până la cel din urmă din viitorul convenţional nu suntem decât o undă ori un fior din marele tot - iarăşi de ce nu s-ar putea? O, nu ştim nimic, să lăsăm toate aceste propoziţii vane.

Şi imaginile, ca şi sunetele, sunt tot nemuritoare, în raport cu infinitul în timp şi-n spaţiu. Atuncea ce-i muritor din noi? Simţirea pe care o încerc ascultând glasul depărtării? Ceea ce numim suflet? Asta să fie trecător - când celelalte sunt eterne?

Nu cugetam şi nu simţeam numai asta.

Mă gândeam la părinţii mei care n-au cunoscut radiofonia. La bunicii mei care n-au cunoscut aeroplanul. La alţii mai dedemult care n-au cunoscut aburul. Şi la alţii, pe scara timpului nostru omenesc, care-au fost săraci şi proşti, până la cei dintâi din peşteri care nu ştiau secretul focului.

Unul în veacuri a descoperit flacăra vie, minune şi Dumnezeu. Altul a descoperit pârghia; altul puterea aburului. Alţii au zburat. Alţii surprind tainele fenomenelor electrice. în faţa noastră, în viitor, sunt de descoperit alte mistere - care acum sunt pentru noi noapte şi stâncă. Noi suntem străini şi departe de ele - dar ele există."

Aşa se exprima Mihail Sadoveanu, Ceahlăul literaturii române, plin de admiraţie, supus la meditaţie şi cuprins de revelaţie, acum 80 de ani în revista Radio România despre prima întâlnire cu epocala descoperire, radioul. Au trecut 80 de ani de când "lădiţa misterioasă a locotenentului Zapan" impresiona lumea marcând începutul transferului rapid de informaţii realizând ca efect social compresia timpului şi spaţiului. Fluxul informaţional dezvoltat în progresie geometrică a determinat apariţia altor şi altor "lădiţi": televizorul, calculatorul, telefonul celular, etc., etc. omul zilelor noastre fiind extras din "lenea şi facialele orientale" devenind dinamic şi omniprezent.

Muzica, creaţiile monumentale, se bazează pe cele 7 note; aranjorul trebuie să aibă geniu şi o nouă operă apare.

în electronică orice noutate tehnică are ca postament cultura creatorului, cultură dobândită prin efort şi perseverenţă în studiu şi experimentare.

Informare, cultură şi educaţie în vastul câmp al electronicii oferă cu generozitate competenţă şi autoritate morală cititorilor săi situaţi pe toate treptele scării sociale a pregătirii teoretice şi revista Conex Club. Cu un gest de generozitate, editorul trimite lunar revista multor şcoli, cluburi, radiocluburi, instituţii culturale, unor elevi, cadre didactice şi pensionari, susţinând practic şi efectiv viaţa culturală, formatoare de specialişti, viitori descoperitori şi creatori de progres, de "drăcării" atât de necesare.

La reperul calendaristic, din interiorul celor care plăsmuiesc şi modelează această publicaţie, vedem o creştere a atracţiei şi interesului pentru conţinutul revistei, de aceea am dezvoltat paleta domeniilor abordate şi ţinuta grafică.

Toţi cei care contribuie la apariţia revistei Conex Club - colectivul de redacţie - vă dorim dragi prieteni colaboratori şi cititori ca anul 2006 să fie cu pace, sănătate, libertate şi prosperitate.

Succesele dumneavoastră să le împărtăşiţi tuturor prin articole în fidela şi constanta prietenă Conex Club!

La mulţi ani!